Get Social With Us
Custom Paper Design | Alimente sănătoase: semințele de Chia
8320
single,single-post,postid-8320,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,vertical_menu_enabled,vertical_menu_transparency,vertical_menu_transparency_on,select-theme-ver-2.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.2.3,vc_responsive
seminte de chia

Alimente sănătoase: semințele de Chia

Astăzi vorbim de niște semințe mici, mici de tot dar cu puteri foarte, foarte mari: semințele de Chia.

Chia crește în stare naturală în deșerturile din Mexicul de Sud și sunt produse de o plantă din familia mentei, Salvia Hispanicus și era o recoltă de bază pentru azteci și pentru mayași.

De ce este bine să o includem în alimentația noastră? Iată de ce:

  • este plină de antioxidanți, studiile arătând că ea conține de 3 ori mai mulți antioxidanți decât afinele
  • conține de două ori mai mult potasiu decât o banană
  • conține de 3 ori mai mult fier decât spanacul
  • conține în proporție de 25-30% ulei Omega 3 – acid alfa-linolenic/ALA  – pe care corpul nostru poate să îl sintetizeze în acid eicosapentaenoic (EPA) si docosahexaenoic(DHA)  – adica cei pe care îi găsim în uleiul de pește – uleiuri vitale pentru sănătatea creierului
  • conține foarte mult fibre și este foarte absorbantă și îi dă corpului mai mult timp să absoarbă apă pe parcursul tranzitului semințelor prin sistemul digestiv
  • ajută la scăderea în greutate, încetinind viteza cu care corpul nostru descompune carbohidratii, ceea ce stabilizează nivelul zahărului din sânge
  • scade colesterolul și tensiunea arterială și deoarece conține acid alfa-linolenic reduce depozitarea grăsimilor pe pereții arterelor
  • atunci când sunt puse în apă semințele de chia formează un gel – același proces se întâmplă și când ajung în stomac iar acest lucru încetineste transformarea carbohidratilor in zahăr, asa cum aminteam si mai sus
Sună minunat, nu?
Aceste semințe sunt extrem de benefice pentru majoritatea oamenilor, însă sunt câțiva care trebuie să le consume cu grijă:
- s-a constatat că persoanele alergice la muștar sau semințe de muștar sunt sensibile și la semințele de chia, deci ar trebui să le testeze înainte de consum
- deoarece conțin mult ulei Omega 3 care subțiază sângele și scade tensiunea arterială, persoanele cu tensiune arerială mică, cei care suferă de hemofilie, sau cei care iau aspirină sau alte medicamente pentru subțierea sângelui ar trebui să evite consumul de chia.
- este bine să evităm consumul de chia înaintea intervențiilor chirugicale
Doza zilnică maximă de chia este de 15 grame (2 lingurițe) pentru adulți și de maxim o liguriță pentru copii. De asemenea se recomandă consumul “în cure” , lăsând pauze de 2-3 săptămâni între ele.

Semințele de chia pot fi consumate crude și le puteți adăuga foarte ușor în iaurturi, salate, supe și în rețetele raw/vegane. Le găsiți la magazinele cu produse naturiste sau la Plafar.

Am citit că gelul format de semințe de chia poate înlocui uleiul din prăjituri – dar recunosc că deși am chia de multă vreme în casă, nu am încercat niciodată această metodă.

Eu îmi presar semințe de chia peste frunzele de spanac din salată sau le adaug în iaurt. De asemenea, le pun și în compoziția pânii – atunci când fac pâine în casă la cuptorul de pâine. Semințele de chia nu au nici un gust sau aromă, așa că nu vor modifica gustul preparatelor în care le veți adăuga.

Mara le mănâncă cu mare plăcere amestecate în iaurt.

Si de multe ori așa arată mic dejunul meu.

Sper că v-am oferit suficiente informații cât să vă fac curioși să le încercați sau să căutați mai multe date despre aceste semințe sănătoase.

Iar dacă ați pierdut articolele pecedente despre alimente sănătoase, aici găsiți link-uri directe către ele:

  1. Alimente sănătoase: Quinoa
  2. Alimente sănătoase: EXTRACTUL de vanilie

Zi minunată!

Raluca

8 Comments

  • Valentina

    29.01.2013 at 11:38 Reply

    Buna Raluca,
    E imbucurator sa vezi ca sunt din ce in ce mai multi oameni interesati de hrana sanatoasa. Foarte putini stiu de minunatele seminte de Chia, dar ceva imi spune ca lucrurile nu vor ramane asa. Interesante informatiile aduse de tine aici, dar vreau sa vin cu o completare. Orice tip de samanta, care e procesata termic, isi pierde din valorile nutritive(ca sa nu merg mai departe, si sa spun ca uleiurile continute de acestea (ca de altfel orice tip de ulei) devin nocive la temperaturi mai mari de 40 de grade-desi, in cantitati asa mici, nu ar trebui sa ne facem griji pentru asta); nu vreau sa ajung in vreo extrema… Asadar, consumate crude, ele vor aduce intregul aport de nutrienti. Altfel, se pierd pe drum, si se ramane doar cu gustul si aspecutul estetic. Sper ca e fara suparare!
    Cu drag,
    Valentina

    • admin

      29.01.2013 at 12:10 Reply

      Bună Valentina și bine ai venit!

      Mă bucur foarte mult că ai venit cu această completare, este în beneficiul tuturor celor interesați să consume acest aliment să afle că este mult mai bine să îl consume crud.

      Mulțumesc frumos și eu pentru vizită și te mai aștept cu drag!
      Raluca

  • Rolling Ideas

    29.01.2013 at 12:21 Reply

    Nu ştiu ce să zic – dacă mayaşii mâncau din astea şi au pierit cu toţii, ba chiar au prezis că va pieri toată lumea – par cam dubioase seminţele astea. :))
    Glumesc, bineînţeles.

    • admin

      29.01.2013 at 12:29 Reply

      :D Ei, mai greșeau și ei din când în când. :D

  • Geo

    29.01.2013 at 12:53 Reply

    Ghici cum le mancam noi? Le punem in lapte de migdale/susan si facem budinca :). Nu am descoperit inca proportia perfecta, dar incep cu o cana de lapte si 2 l-3 linguri de seminte. Dupa ce se “gelifiaza” pun cocos sau afine sau goji inmuiate sau ce gasesc si mancam cel putin 2 persoane din ce iese.

    P.S. Am vrut sa fac tutorial pentru lapte de migdale dar nu imi plac pozele facute, mai incerc.

    Geo

    • admin

      29.01.2013 at 14:53 Reply

      Niște combinații minunate și super sănătoase! :D
      Aștept cu interes tutorialul pentur laptele de migdale, pentru ca si eu vreau de multa vreme sa fac si nu am avut timp sa stau sa caut reteta. Asa ca eu voi fi sigur cititor abonat! :D

  • Ioana

    29.01.2013 at 12:08 Reply

    Gratie recomandarii tale, le-am adoptat si eu de sambata trecuta! Multumim pentru informare:)

    • admin

      29.01.2013 at 04:16 Reply

      Cu mare drag! :D

Post a Comment


Captcha Captcha Reload