Get Social With Us
Custom Paper Design | Discuri din fondant cu model imprimat
4553
single,single-post,postid-4553,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,vertical_menu_enabled,vertical_menu_transparency,vertical_menu_transparency_on,select-theme-ver-2.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.2.3,vc_responsive
discuri din fondat

Discuri din fondant cu model imprimat

Așa cum am promis ieri, astăzi vă arăt cum am făcut discurile din fondant imprimate cu fluturi.

Vă amintiți de ele?

Tot ieri vă promiteam că sunt foarte simplu de făcut și veți vedea că sunt un om care își respectă promisiunile.

Avem nevoie de:

  • fondant (este în punga din aluminiu)
  • sucitor cât mai neted
  • formă de tăiat prăjituri – un cerc de dimensiunea cupcakes-urilor
  • suprafață netedă pentru întins fondant. Aici am să vă dau un pont: acel covoraș de silicon nu este unul din acelea speciale pentru fondant care costă de la 100 RON în sus, ci este un covoraș de silicon de la IKEA, care costă 35 de RON și este SENZAȚIONAL! Fondantul se întinde perfect neted, nu lipește aproape deloc (ceea ce înseamnă mai puțin amidon presărat pe planșă deci fondantul nu se usucă repede)…. Vi-l recomand cu mare căldură! Puteți afla mai multe informații despre el aici.

Întindem fondantul și decupăm cercurile. Pentru a obține o suprfață perfect întinsă de fondant (fără variații de înălțime) eu folosesc inele speciale pentru sucitor, pe care le-am comandat odata cu acesta. Dacă vă interesează de unde le-am luat scrieți-mi în comentarii, vă rog.

După ce am tăiat cercurile, le punem pe o hârtie de copt, le pudrăm ușor cu amidon și le lăsăm la uscat la temperatura camerei peste noapte (eu le-am lăsat cam 24 de ore).

 

Să înceapă imprimarea!

Avem nevoie de:

  • discurile din fondat (care trebuie să fie tari)
  • o pensulă
  • ștampilă cu modelul pe care vrem să îl imprimăm
  • colorant alimentar GEL
Deja devine clar cum facem modelul, nu? :D

Atenție, luați o cantitate foarte mică de colorant pe pensulă, deoarece se întinde foarte bine și cu cât mai mult exces de “tuș” avem pe ștampilă, cu atât mai neclară va fi amprenta lăsată. Deci se aplică cu succes expresia “Less is more”.

Iată și fluturii albaștri de ieri, înainte de a fi plasați pe cupcake-uri.

IMPORTANT: Dacă vreți să obțineți amprente de culori pastelate, un colorant pastelat nu vă ajută absolut deloc. Ei sunt foarte concentrați (de aceea se și adaugă cantități mici în glazuri) și amprenta nu va avea nici pe departe culoarea de pe borcan.

Din roz-ul pal din imaginea de mai jos……

Am obținut acest superb roșu intens…… :(.

LECȚIA? Astăzi îmi livrează curierul colorant alimentar ALB, ca să pot dilua gelul data viitoare. :D

Nu-i așa că nu e deloc complicat?

Nu, nu merit felicitările decât pentru execuție, deoarece metoda am învațat-o de la nimeni alta decât favorita mea, geniala Sweetapolita, care a postat și un filmuleț cu imprimarea fondantului.

Acum constat că am nimerit și eu tot combinația hârtii galbene și amprente albastre – probabil pentru că sunt 2 din culorile mele favorite?

Posibilitățile sunt nenumărate…..luați-vă ștampila favorită și distrați-vă ștampilând discuri din fondant.

Zi frumoasă!

Raluca

1 Comment

Post a Comment


Captcha Captcha Reload