Get Social With Us
Custom Paper Design | Sacosa din panza cu mere si pere
3171
single,single-post,postid-3171,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,vertical_menu_enabled,vertical_menu_transparency,vertical_menu_transparency_on,select-theme-ver-2.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.2.3,vc_responsive
sacosa imprimata

Sacosa din panza cu mere si pere

Astăzi avem un tutorial foarte draguț, pentru că vom transforma un obiect absolut banal într-unul spectaculos cu ajutorul a două mere, două pere și câteva vopsele în culori minunate. :D

Să trecem la treabă! Materialele necesare sunt:

 

  • Sacoșă din pânză, simplă (8 RON de la magazinele de Arts & Crafts)
  • Mere și pere (de dimensiuni cât mai egale)
  • Vopsea pentru materiale textile (eu am 4 culori – verde închis, verde aprins, galben și turcoaz)
  • Farfurii de unică folosință
Începem prin a ne asigura că vopseaua nu se va imprima pe ambele părți ale sacoșei, așa că îmbrăcăm un carton (sau în cazul meu un tocător de la IKEA) cu o pungă din plastic și o introducem în interiorul sacoșei de pânză.
Apoi am încercat să îmi fac o idee privind numărul de amprente care vor încape atât pe lungimea cât și pe lățimea sacoșei.
Am tăiat merele exact pe jumătate:
am agitat bine sticluțele cu vopsea și am turnat pe fiecare farfurie vopsea din câte o culoare, așezând apoi fiecare jumătate de măr în vopsea.
Am ridicat jumătatea de măr din prima culoare pe care vroiam să o imprim și cu un băț de frigăruie am îndepărtat excesul de vopsea
și apoi am aplicat mărul pe pânză….
și așa am obținut prima amprentă! :D
Au urmat și celelalte culori:
și apoi m-am deșteptat! Am realizat că în loc să mă chinui să apuc cu degetele jumătățile de măr, mai bine înfig eu câte o furculiță în fiecare dintre ele și îmi creez astfel o ștampilă rudimentară. :D
Mult mai simplu, vă asigur! Doar să aveți grijă sa nu înfigeți dinții furculiței prea adânc și să nu iasă prin partea pe care o aplicăm pe pânză.
Revoluția industrială fiind înfăptuită, totul a mers apoi strună (și am rămas și cu degetele curate!), așa că într-un minut s-a întâmplat asta:

Fumos nu? Dar nu suntem gata!

Sacoșa a mers o jumătate de oră pe balcon și a făcut cunoștință cu cele 40˚C  cât se înregistrau în acel moment în București, așa că vopseaua s-a uscat instantaneu.

Întoarsă în răcoarea din apartament, au urmat, pe partea cealaltă a sacoșei, perele (după aceeași metodă).

Din nou o excursie pe balcon, iar apoi au urmat detaliile: codițe pentru mere și pere.

Eu am avut o cariocă cu vopsea rezistentă la apă – dar dacă nu aș fi avut aș fi luat o pensulă cu vârf subțire sau chiar un băț de frigăruie și aș fi trasat mici codițe de culori contrastante pentru fiecare amprentă.

Merele cuminți au primit chiar și câte doi sâmburi.

Iar la final avem o parte cu mere:

și o parte cu pere:

toate minunat colorate și numai bune de dus la piață.

Partea frumoasă a acestei sacoșe este că poate deveni oricând un cadou pentru persoanele dragi nouă, pentru 8 Martie sau pentru doamna învățătoare la încheierea anului școlar.

Sper să vă placă și să vă inspire să creați modelele voastre pentru cadouri frumoase!

Later edit: am uitat sa menționez ultimul pas, necesar fixării vopselei în țesătură și pentru a deveni rezitentă la spălat. După ce s-a uscat bine vopseaua, am întors sacoșa pe dos și am călcat-o cu fierul de călcat timp de 5 minute, conform instrucțiunilor producătorului de vopsea.

Raluca

 

 

No Comments

Post a Comment


Captcha Captcha Reload