Get Social With Us
Custom Paper Design | Salata mea preferată
7808
single,single-post,postid-7808,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,vertical_menu_enabled,vertical_menu_transparency,vertical_menu_transparency_on,select-theme-ver-2.2,wpb-js-composer js-comp-ver-4.2.3,vc_responsive
favorite salad

Salata mea preferată

Aceasta este rețeta mea preferată de salată – poate nu o salată în sensul obișnuit al cuvântului pentru că are o mulțime de ingrediente neașteptate.

Se pregătește super rapid- 10 minute maximum (timpul de fierbere pentru ouă) și poate înlocui fără probleme o masă de prânz deoarece este foarte sățioasă.

 

Iată ingredientele:

  • spanac verde/rucola/salată verde….orice fel de salată doriți. Eu am făcut un amestec de spanac și rucola
  • ceapă roșie tăiată julien
  • bacon tăiat cubulețe sau bețișoare
  • porumb dulce scurs de suc
  • 1/2 de avocado
  • 1 ou fiert
  • oțet balsamic din vin roșu
  • 1 linguriță de muștar de Dijon
  • 1 linguriță de miere
  • opțional: piept de pui sau de curcan, fiert și tăiat cubulețe
Punem oul la fiert.
Încingem bine o tigaie cu suprafața antiaderentă și punem 1 linguriță de ulei de măsline.

Aruncăm baconul și acoperim cu un capac. Amestecăm din când în când să nu se ardă.

Când baconul este rumenit îl scoatem pe o farfurie pe care am pus șervețele din hârtie pentru a se scurge uleiul.

În uleiul rămas în tigaie aruncăm ceapa roșie, o amestecăm bine și acoperim cu capacul. O lăsăm să stea pe foc mediu până se înmoaie, amestecând din când în când ca să nu se ardă.

Când ceapa s-a rumenit ușor și este moale, adăugăm lingurița de miere….

lingurița de muștar….

și cam o lingură de oțet balsamic de vin roșu.

Iuțim focul și amestecăm bine – și vom obține acest sos PERFECT de ceapă caramelizată.

Într-un bol punem salata verde

urmează baconul scurs de ulei

porumbul dulce

jumătatea de avocado

sosul de ceapă caramelizată

și oul fiert tare pe care îl dăm pe răzătoare.

GATA!

simțiți mirosul de ceapă caramelizată?

Eu de obicei prefer să pun întreg fructul de avocado și câteva jumătăți de nucă și să nu pun piept de pui.

Este DELICIOASĂ!

Zi minunată!

Raluca

8 Comments

  • CRISTINA

    10.01.2013 at 15:41 Reply

    Arata super! O sa fac si eu sigur. Sa stii ca eu inca astept reteta de salata de pui cu telina ;)

    • admin

      10.01.2013 at 15:49 Reply

      Bună Cristina!

      M-ai luat “ca din oală” -vorba românului. Habar nu aveam că am promis rețeta de pui cu țelină – adică nu îmi aduc aminte nimic, nimic, nimic…Deh, bătrânețea…… :(
      Imediat voi trece la repararea lucrurilor și o voi suna pe soacra mea să îmi spună rețeta – că ea este MAESTRA acestei salate!
      Deci cât de curând o voi posta și pe aceea!
      Mii de scuze pentru așa eroare, sper să mă revanșez prin a îți da rețeta și a deveni una din favoritele tale!

      Seară frumoasă!
      Raluca

  • Rolling Ideas

    10.01.2013 at 16:12 Reply

    Am trecut-o pe lista de “to do”

  • CRISTINA

    10.01.2013 at 16:23 Reply

    Ieiiiiiii abia astept :)

  • CRISTINA

    10.01.2013 at 16:33 Reply

    Am tot vrut sa iti spun ca pentru masa de Craciun am facut Winter Cake Pops (dar exact ca ale tale, am comandat si sprinkles-uri exact ca alea) si tortul de morcovi (crema mi-a iesit mai lichida, aia din poza ta parea mai teapana, dar el tot bun a fost). Le-am pus si artificii pentru tort si i-am dat pe toti pe spate, mai ales ca eu nu prea fac prajituri. Ideea e ca mama mea, care cred ca e cea mai exigenta si critica persoana pe care eu o cunosc, a zis de fata cu toti ca isi retrage toate criticile pe care mi le-a facut vreodata si ca este mandra de mine, asa impresionata a fost. Asta e mare, mare lucru sa stii. Deci merci frumos ;)

    • admin

      10.01.2013 at 16:49 Reply

      Whooooaaaaa, ce bucurie mi-ai făcut!!! Merci mult că mi-ai scris asta, înseamnă enorm pentru mine!
      Mă bucur din tot sufletul că ai avut succes, că ai fost apreciată și că toată lumea a plecat mulțumită!
      Și mai ales că mama ta a fost impresionată și mândră de tine, mai cu seamă că este exigentă!

      Și eu vreau să mai “lucrez” la rețeta de cremă de brânză…zahărul o înmoaie foarte mult….Dar e bine că totul a fost bine.

      :D

      Seara frumoasă!

  • Vixyblu

    10.01.2013 at 22:22 Reply

    Pfiuuu ce minunatie… cum derulam si aparea cate o fotografie cum salivam si mai mult! Gata o sa fac si eu ca prea am udat tastatura! :))

    • admin

      10.01.2013 at 02:34 Reply

      Este favorita mea, sper să îți placă! :D

Post a Comment


Captcha Captcha Reload